Imaginea mea despre Maci meu este, evident, subiectiva. Pentru micutele mele imi doresc sa il perceapa cat mai complet si mai real cu putinta asa ca o sa incerc sa il recompun din cat mai multe cioburi. Am hotarat ca este bine sa astern aici ganduri si amintiri de la voi, prietenii nostri de suflet. Postarea "Camasa" am asternut-o in urma unui mail deosebit de sensibil de la prietena noastra Mica.
Nu mai lungesc vorba degeaba...Azi va las impreuna cu randurile ei imediat dupa accident:
"Salut, Daiana!Nu mai stiu cand m-am rugat ultima oara. Acum o fac din tot sufletul meu pentru voi!Andrei este un om puternic si foarte motivat sa lupte pentru viata lui.Daca in nimic nu mai crezi acum, sa crezi in el! Stiu sigur ca nu se lasa el asa usor doborat!Si mai stiu ca nu degeaba te-a ales pe tine dintre toate fetele: ii semeni foarte mult. Impreuna sunteti de neclintit! Sigur vei avea putere si pentru el zilele astea. Va imbratisez cu mult drag si imi pare rau ca nu pot fi fizic langa voi. M."
Cateva zile mai tarziu:
"Andrei a fost atat de puternic si atat de hotarat sa traiasca! Sunt sigura ca te-a auzit si a fost tot timpul cu tine.
In noptile despre care povestesti cred ca nu a dormit nimeni.Veghe. Rugaciuni si lumanari.Nu stiam exact ce se intampla. Aflam vesti sarace si ingrijoratoare, peste toate staruia refuzul gandului ca asa ceva e posibil.
Am aflat dimineata, i-am dat telefon Emei, ea era mai informata, ma temeam sa o intreb.
Si pe urma plansul ala care m-a luat in plina strada si de cate ori ma gandesc de atunci. Si tristetea adanca a sotului meu pe care nici nu cred ca il cunosti si care il vazuse doar de cateva ori si care a fost atat de impresionat de el.Vroiam sa vin , parca nu imi venea sa cred.Am hotarat sa raman si sa o rog pe Alina sa mearga si pentru mine.E adevarat iubirea are o natura aparte, ea nu moare. Are substanta acorporala.
Tie iti va fi fiind mult mai usor si in acelasi timp mult mai greu decat celorlati sa suporti moartea lui Andrei pentru ca ai iubirea lui.
Pentru mine Andrei ramane ca imaginile de o frumusete autentica si luminoasa si povestile tale. In ziua in care l-am cunoscut pe Andrei te-am cunoscut si pe tine. Il vazusem prima data la atelier. Ma mutasem de curand in atelier. Andrei era foarte frumos. Cum il descrii tu. Mai apoi urma sa aflu ce prieten total era el pentru fratele meu si a deveniti mult timp eroul principal al povestilor acestuia.Atelierul era plin de rasete. Andrei, aveam sa aflu, te astepta.Mi-am zis (usor dezamagita): "Are prietena, deci" Si eram foarte, foarte curioasa sa vad cum este fata pe care o iubeste baiatul asta minunat.Era vara, cam pe la pranz, ploua torential. Atunci ai aparut! Aveai o rochita alba cu dantelute si...un coif de carton pe cap care iti acoperea tot capul si parul tau cel frumos, negru si ondulat, si facusei doua gauri in carton in dreptul ochilor.Sa poti si tu ceva sa vezi ceva:)In atelier a intrat, deci, un arlechin cu rochita! Si zambetul lui Andrei, si sentimentul, de cum v-am vazut, ca sunteti o entitate inseparabila! Si ai inceput sa sporovaiesti cu gurita aia a ta ca o capsunica si sa imi povestesti, uimita, parca, de intamplare, cum va cunoscuserati. Cum ai rupt-o emotionata la fuga printr-o baltoaca pe un trotuar ingust si te-ai intors repede si ai nimerit exact in bratele lui si cum a ras el...va intorceati de la o petrecere, cred. Si cum i-ai spalat tu camasa si i-ai calcat-o si cum ai citit poezia aia a lui Nichita si ti-ai dat seama cu ciuda ca se va prinde ca esti foarte indragostita de el!!!Imi povesteai pe nerasuflate, desi abia ne cunoscuseram...si aveam sa aflu mai tarziu din povestile prietenilor de la camera 19 ca asa era si el, un suflet larg si...vezi tu, tocmai de-aia te iubea atat de mult! Ca si cum doua picaturi de lumina s-ar fi gasit intr-o mare de intuneric. M."
"Salut, Daiana!Nu mai stiu cand m-am rugat ultima oara. Acum o fac din tot sufletul meu pentru voi!Andrei este un om puternic si foarte motivat sa lupte pentru viata lui.Daca in nimic nu mai crezi acum, sa crezi in el! Stiu sigur ca nu se lasa el asa usor doborat!Si mai stiu ca nu degeaba te-a ales pe tine dintre toate fetele: ii semeni foarte mult. Impreuna sunteti de neclintit! Sigur vei avea putere si pentru el zilele astea. Va imbratisez cu mult drag si imi pare rau ca nu pot fi fizic langa voi. M."
Cateva zile mai tarziu:
"Andrei a fost atat de puternic si atat de hotarat sa traiasca! Sunt sigura ca te-a auzit si a fost tot timpul cu tine.
In noptile despre care povestesti cred ca nu a dormit nimeni.Veghe. Rugaciuni si lumanari.Nu stiam exact ce se intampla. Aflam vesti sarace si ingrijoratoare, peste toate staruia refuzul gandului ca asa ceva e posibil.
Am aflat dimineata, i-am dat telefon Emei, ea era mai informata, ma temeam sa o intreb.
Si pe urma plansul ala care m-a luat in plina strada si de cate ori ma gandesc de atunci. Si tristetea adanca a sotului meu pe care nici nu cred ca il cunosti si care il vazuse doar de cateva ori si care a fost atat de impresionat de el.Vroiam sa vin , parca nu imi venea sa cred.Am hotarat sa raman si sa o rog pe Alina sa mearga si pentru mine.E adevarat iubirea are o natura aparte, ea nu moare. Are substanta acorporala.
Tie iti va fi fiind mult mai usor si in acelasi timp mult mai greu decat celorlati sa suporti moartea lui Andrei pentru ca ai iubirea lui.
Pentru mine Andrei ramane ca imaginile de o frumusete autentica si luminoasa si povestile tale. In ziua in care l-am cunoscut pe Andrei te-am cunoscut si pe tine. Il vazusem prima data la atelier. Ma mutasem de curand in atelier. Andrei era foarte frumos. Cum il descrii tu. Mai apoi urma sa aflu ce prieten total era el pentru fratele meu si a deveniti mult timp eroul principal al povestilor acestuia.Atelierul era plin de rasete. Andrei, aveam sa aflu, te astepta.Mi-am zis (usor dezamagita): "Are prietena, deci" Si eram foarte, foarte curioasa sa vad cum este fata pe care o iubeste baiatul asta minunat.Era vara, cam pe la pranz, ploua torential. Atunci ai aparut! Aveai o rochita alba cu dantelute si...un coif de carton pe cap care iti acoperea tot capul si parul tau cel frumos, negru si ondulat, si facusei doua gauri in carton in dreptul ochilor.Sa poti si tu ceva sa vezi ceva:)In atelier a intrat, deci, un arlechin cu rochita! Si zambetul lui Andrei, si sentimentul, de cum v-am vazut, ca sunteti o entitate inseparabila! Si ai inceput sa sporovaiesti cu gurita aia a ta ca o capsunica si sa imi povestesti, uimita, parca, de intamplare, cum va cunoscuserati. Cum ai rupt-o emotionata la fuga printr-o baltoaca pe un trotuar ingust si te-ai intors repede si ai nimerit exact in bratele lui si cum a ras el...va intorceati de la o petrecere, cred. Si cum i-ai spalat tu camasa si i-ai calcat-o si cum ai citit poezia aia a lui Nichita si ti-ai dat seama cu ciuda ca se va prinde ca esti foarte indragostita de el!!!Imi povesteai pe nerasuflate, desi abia ne cunoscuseram...si aveam sa aflu mai tarziu din povestile prietenilor de la camera 19 ca asa era si el, un suflet larg si...vezi tu, tocmai de-aia te iubea atat de mult! Ca si cum doua picaturi de lumina s-ar fi gasit intr-o mare de intuneric. M."
Iti multumesc pentru poveste Mica mea cu suflet mare. Stii tu cum si cand sa ma bucuri!
Pe vremea aceea, pe care o descrii atat de sensibil, sufletul meu canta mereu asa:
Pe vremea aceea, pe care o descrii atat de sensibil, sufletul meu canta mereu asa:
Si astazi sufletul meu canta insa in alt fel...Astazi simt ca triesc doua vieti total diferite.Una este viata mea trecuta, frumoasa si buna si minunata, e lutul fermecat ce m-a modelat pe mine, femeia de azi. Cealalta este viata mea cea noua, un amestec de oameni si senzatii noi, de tristeti si bucurii, proaspat si nesteptat. Invat sa traiesc din nou... si mi-am propus sa traiesc la fel de curat si frumos ca si pana acum...
In incheiere, fara legatura cu povestea de mai sus ci doar pentru amuzament, am atasat o poza cu Andrei si Sara. Aveau aproximativ aceeasi varsta doar ca intre momentele in care au fost facute aceste poze sunt doar vreo...29 de ani distanta :) Tati si fetita lui favorita!
No comments:
Post a Comment