Sunt vie

Alaltaieri am primit o scrisoare. Ii era adresata lui  Andrei si mi s-a parut atat de stupida. Imi parea exact la fel de straniu ca si felicitarile primite din partea unui necunoscut pentru ziua lui Maci. Mare confuzie, nu sarbatoream ziua lui Andrei ci a fetitelor. Nu i-am raspuns  necunoscutului...Scrisoarea de alaltaieri a fost inca si mai surprinzatoare. Era de la dealerul de telefonie mobila al lui Andrei. Ii transmiteau regretele lor pentru...ceee?...Pentru decesul meu! M-a pufnit rasul. 
Domnilor, sunt mai vie ca niciodata!!! Simt, plang, rad, cant, iubesc, alerg, ma bucur de viata cum pot eu mai bine...sunt VIE! Si in afara de asta nu am de gand sa platesc factura cu penalizari pentru ultimele luni. Nimeni nu a mai folosit telefonul, ba mai mult, am cerut in scris sa fie anulat abonamentul.
Aha, iata  o situatie noua, deci eu am murit si acum traiesc o alta viata:) Se probeaza. Nu e nimic fals. Am inceput sa ma reinventez de la 0.Ciudat este ca sunt perfect constienta de tot binele si frumosul care l-am avut pana acum si de care ma bucur nespus. Sunt constienta de caderea libera prin care tocmai am trecut. La fel de constienta sunt ca exista drumuri, deloc usoare, care imi vor readuce fericirea.Sunt vie si mi-am propus ca restul vietii mele sa fie cea mai buna parte a vietii mele. Nu astept cu mainile in san ci in fiecare zi fac pasi, mai mici sau mai mari. Mi-am dat voie sa visez si sa traiesc chiar daca uneori doare. Perceptia durerii face parte din viata. Am inceput sa fac mai mult ceea ce imi doresc si ceea ce imi place si mai putin ceea ce trebuie. Pana acum nu e rau. Ma bucur si atat. Nu cersesc de la nimeni si primesc cu bratele deschise ceea ce mi se ofera si cred ca imi face bine.
Cu toate astea ma framanta tare un gand...
Ieri s-a intampalt ca trei oameni care imi sunt dragi si-au marturisit "teama de mine". Nu unul, ci trei...intr-o singura zi. O prietena, care credea ca doreste sa ma vada, s-a speriat cand a realizat ca ne vom revedea curand.Una dintre prietene si-a infrant teama si mi-a scris doar pentru ca a pierdut un om drag si simte (asa cum simt si eu) ca ceilalti nu stiu  cum sa se comporte , nu stiu de ce are ea acum nevoie. Asa e, nici ea nu intelegea pana acum cateva zile de ce am eu nevoie. La " The Wall" m-am intalnit intamplator cu cativa vechi prieteni. I-am imbartisat si mi-au spus "iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma!" Pentru ce sa va iert, nu sunt suparata, imi e dor si am nevoie de voi. E simplu si  firesc.

Hei, oameni buni, nici eu nu stiu cum sa ma comport, si in realitate nu exista retete sau reguli pentru asemenea situatii. Nu doresc decat putina normalitate. Nu mila, nu compasiune, nu frica de a nu ma rani. Nor-ma-li-ta-te. Si ce mare lucru daca se intampla sa plangem impreuna? Cine a hotarat aberatia asta ca nu e bine sa plangi. Plangi te descarci, te cureti si gata, fruntea suns, o luam de la capat! Impreuna !
Totusi de cateva zile bune eu nu mai plang. Poate ca nu mai am lacrimi sau poate ca am ajuns la un echilibru...nici eu nu stiu precis. Nici eu nu mai suport durerea si am invatat putin cate putin sa plec din punctul dureros.
Voua va e frica, ei bine si mie imi e. Voua va e teama de mine...ciudat sunt doar una. Mie mi-e teama de voi toti ceilalti care stati deoparte :) Eu trag de mine si alerg spre voi toti, imi infrang teama doar ca sa va imbratisez, pentru ca imi lipsiti. Nu mi-e de-ajuns sa va aud sau sa ne scriem, adesea vreau sa va simt. Pentru ca eu sunt inca vie, nu am murit! As spune chiar ca acum m-am nascut, abia acum stiu sa ma bucur cu adevart de lucrurile marunte...de un nasture colorat, de un suras de copil, de o libelula albastra, de un petic de cer, de o frunza in vant... 
Nu sunt nebuna, nu sunt depresiva, nu sufar de nimic contagios. Sunt un om care simte viata cu tot ritmul ei alert. Sunt acelasi om care va invata sa credeti in vise si sa luptati pentru ele. Sunt acelasi om cu care adesea ati ras. E devarat ca am plans impreuna cu cativa dintre voi dar toti plangem in situatii limita. 
Cei care ati avut curajul sa ma intalniti asta vara  v-ati depasit teama si va multumesc. Mi-ati spus uimiti ca sunt tot luminoasa, si da, asa ma simt si eu.  
Atunci, voi ceilalti de care mi-e dor...haideti sa ne infrangem teama si sa ne bucuram unii de altii. Impreuna vom fi mai puternici! :) Saptamana viitoare vin cateva zile acasa si am de gand sa va imbratisez pe toti cei care doriti sa ma imbratisati :) Pentru mine vacanta asta oricum va fi un foc de artificii, sunt sigura! Mi-ar placea sa ne bucuram de timpul asta scurt impreuna.
Ce spuneti, suntem curajosi? Eu  sunt inca vie...voi?