Furtuna

Astazi sunt furioasa, dar stiti cum? Furioasa rau de tot, sunt ca un dragon care scuipa flacari... Si nici macar nu pot sa plang...De cateva luni incoace trec prin tot felul de etape, dar la faza asta de furie nu credeam ca o sa ajung. Nu e decat o clipire intre agonie si extaz. Am trecut prin multe stari  diferite si cine stie cate m-or mai astepta pana sa ma linistesc, pana sa incep sa ma vindec. In ultimele zile ma cert permanent cu Maci meu. Permanent. Sunt atat de furioasa cum nu va pot spune.
De ce de ce de ce de ceeeeeee?  E ca un strigat continuu care ma asurzeste si nu mai inceteaza. Nu gasesc raspuns la intrebari, e clar ca ma cert degeaba cu el... Ma simt singura, ma simt abandonata, ma simt in furtuna. Viata mea in ultimele luni e exact ca valurile. O zi sunt sunt pe coama valului pentru ca in ziua urmatoare valul sa ma tranteasca ascutit in adancuri. Dar innot mereu si chiar daca obosesc si vreau sa abandonez am un inger numit Andreea care nu ma lasa niciodata sa raman sub valuri.
Vreau sa invat  bine surfing ca sa pot stapani valurile si sa ma bucur cu adevarat de forta lor :)  La iarna vreau sa invat snowboarding .Vreau sa invat sa supun apa sub toate formele ei cu toate ca uneori imi pare ca ma lupt cu un dusman inchipuit. Apa, e viata insasi, imi e prietena, nu dusman. Sigura forma frumoasa de a o supune este cea cu dragoste, nu cu forta sau furie...Si totusi simt furie, si o strig si o urlu pana am sa o arunc toata durerea afara din mine. 

De ce, Andrei, de ceeee?...dar tu nu  ma mai auzi...
In vacanta de vara, cand nu puteam sa plang ma duceam la Bag-Boxing, o minunatie de sport care ma ajuta sa ma descarc mai ceva ca plansul. Ma simteam puternica si frumosa si aveam senzatia ca imi pot depasi limitele. O alta forma grozava de plans a fost pentru mine sa cant. Da, da, sa cant. Adesea fals:), in gura mare, din tot trupul, din fiecare celula. Dar acum?Acum ce fac?Of...cum nu esti aici, mi-as descarca furia pe un sac de box. Asa mica si fragila cum par...mama, ce as mai lovi sacul ala... Antrenorul asta grozav mi-a demonstrat ca imi pot depasi limitele fizice. Asta inseamna ca voi putea candva depasi  chiar si limitele psihice.As putea invata sa imi controlez durerea si sa imi antrenez optimismul  asa cum imi controlez si imi anterenez trupul.As putea?...
Ai plecat si noi am ramas trei fetite singure. Iti simtim dureros de mult lipsa. Mai radem noi dar nu mai reusim nici din toata inima si nici zilnic ca inainte. Fetitele isi cauta parteneri de joaca, de zbor, dar nimeni nu stie sa le mai arunce in aer asa ca tine. Maci drag, sunt furioasa rau! Imi vine sa injur ca un birjar si sa strig in cele mai urate feluri. Imi vine dar... nu prea e stilul meu asa ca strig cum pot.
Pai e normal, mai, ca in loc sa facem dragoste, sa iti duc flori la cimitir? Oricum tu nu mai esti nici acolo...E normal ca in loc sa iti fac cele mai bune dulciuri sa iti fac coliva? E normal ca in loc sa radem impreuna sa plang de una singura incercand sa ma ascund de ochii oamenilor? E normal ca in loc sa calatorim in lume asa cum am visat  sa ma lupt doar pentru supravietuire? E normal ca intr-o secunda mi-au murit toate visele si sperantele si incerc din cioburi sa inventez o viata noua?Doamne cat de intesat de intrebari fara rost si fara raspuns e capul meu...Sigur ca nu e normal...
Sunt in ape tulburi acum...Sper ca va trece si asta...Doamne, ce furioasa sunt pe tine, Andrei... Daca exista o viata urmatoare atunci sa stii ca...sa stii ca am sa vin dupa tine ca tare ne-ai mai sfarsit. Cand ma vei iubi mai mult am sa plec inaintea ta ca sa vezi si tu ce inseamna durerea! Si, si, si...Tu, numai tu stii, ca la suparare spun multe prostii si stii ca nimic din ce ti-am spus nu-i adevarat. Sigur stii ca as veni dupa tine in viata urmatoare si te-as iubi chiar mai mult daca ar fi omeneste posibil. Nu ti-as mai da drumul niciodata sa pleci...sau in orice caz, nu fara mine:)
Imi pare rau ca aici nu gasesc o sala de box, mi-ar fi fost bine sa plang si in alt fel decat cu lacrimi. Va trebui sa incerc ceva nou, poate zumba...
Zadarnic strig, zadarnic plang...prea multa energie risipita degeaba...Orice  as face tu nu mai esti fizic langa mine. 
Mai bine imi adun fragilele puteri ca sa invat si sa aprofundez taina numita speranta. Imi pare rau pentru ce ar mai fi putut sa fie dar nu a fost sa fie...Sunt furioasa dar stiu ca o sa-mi treaca cumva, candva. Dupa furtuna intotdeauna iese soarele, asa-i?
... si poate ca intr-o buna zi...