http://youtu.be/64cqebin9TA
Se spune ca nimic nu e intamplator.
Zbor...sunt atat de singura....Zbor la propriu, nu la figurat, sunt in prima calatorie singura, singura. Mi-e teama, am emotii dar stiu ca imi trebuie timpul asta cu mine pentru ca vreau sa ma descopar. Nu am avut vreme sa ma cunosc, sa ma imprietenesc cu mine, sa aflu cine sunt. Mereu am fost atenta la cei pe care ii iubesc. Am ars pentru visele si sperantele lor dar prea putin pentru ale mele si asta din dorinta de a-i vedea zambind. Mi-a fost bine pana acum dar iata ca de curand copilul meu interior si femeia din mine striga, isi cer drepturile. Nu mi-am acordat timp, nu am fost deloc blanda sau rabdatoare cu mine.Nu ma cunosc...Cine sunt eu in spatele cuvintelor, emotiilor? Zbor catre radacinile mele. Zbor catre Romania si simt ca ma voi intoarce de acolo "altcineva" :)
Viata o vad ca pe o calatorie si ca pe o scoala. Cred ca inainte sa ne intrupam ne-am ales sa invatam niste lectii. Se spune ca lectiile pe care nu le invatam apar din nou si din nou pana asimilam ceea ce avem, de invatat. Sincera sa fiu nici acum nu pricep prea bine mesajul exact al lectiei mele dar e clar ca e legat de iubire. Iubesc uneori cu o forta neomeneasca si pierd oamenii pe care ii iubesc cel mai mult. Pe mine nu prea ma iubesc.Traiesc profund durerea pe care mi-a transmis-o tatal meu facandu-ma sa intelg ca nu am fost un copil dorit. Care sa fie lectia mea? Sa invat sa iubesc detasat? Sa iert? Sa invat sa ma iubesc pe mine?Nu stiu, dar e prima data cand sunt hotarata sa ma vindec, cand sunt hotarata sa aflu cum sa trec examenul asta al vietii pentru ca nu mai vreau sa il pic iar si iar.
Timpul petrecut cu mine acasa nu a fost nici lung, nici scurt. Desi acasa e un mod ciudat de a numi Romania. Fizic nu mai apartin nici unui loc, simt ca acasa pentru mine e acolo unde e sufletul meu, iar sufletul meu e in mai multe locuri simultan :) Sunt o calatoare in lume si emotii. Saptamana trecuta a fost suficienta sa inteleg lucruri. Sa ma bucur de mangaierea oamenilor dragi, sa ma vad prin ochii lor si sa ma descopar alta decat credeam ca sunt. Am fost inconjurata de multa iubire, de prieteni, de imbratisari si sperante pentru care va multumesc. In acelasi timp am fost teribil de singura si am simtit cu adevarat pentru prima data ca singura fiinta care e langa noi pe tot parcursul vietii suntem noi insine.Cred ca a venit momentul sa imi acord mai multa atentie. In sfarsit a venit clipa in care mi-am dat seama ca trebuie sa fac pace cu mine, sa invat sa ma iubesc, sa ma accept asa cum sunt, sa imi cunosc unicul partener permanent prin viata asta.O sa imi fac si mie loc langa iubirea pentru ceilalti :)
http://paulie-svk.deviantart.com/art/I-can-fly-286937765
........................
M-am intorsc din Romania.Calatoria catre mine a fost grozava. Nu am mai stat sa astept nimic, mi-am luat din plin tot ce am putut din ceea ce am simtit ca am nevoie. Am fost ca un copil singur intr-o cofetarie plina cu bunatati. Am mancat toate prajiturile la care am putut ajunge. Ce nebunie de trairi...In realitate nu am fost sigura, ci inconjurata de oameni de la care am invatat sa ma privesc intr-un fel nou. Am constientizat ca cea mai mare bucurie a mea e sa ii vad pe ceilalti fericiti. Imi doresc sa impart totul, dulce si amar cu oamenii pe care ii iubesc. Impreuna suntem puternici si minunati, ne punem in valoare unii pe altii, stralucim...(Si cum am putea sa nu stralucim ca doar suntem praf de stele... asa-i, Georgi?)
Mi-am facut putina curatenie in ganduri, mi-am dat voie sa simt, sa iubesc curat, sa nu am asteptari, sa ma bucur si sa ma intristez cand ma despart de cei dragi. Am povestit cuiva ca nu imi mai e teama de despartiri. Mi-a fost candva, acum nu imi mai e. Nu mi-e frica sa pierd, deja am invatat ca tot ce mi se intampla, bun sau rau, inseamna un castig. Se intampla sa plang la despartire dar nu e vorba de teama ci de o emotie similara cu cea din copilarie. E ca atunci cand se termina vacanta la bunici si plangi desi nu te gandesti nici o secunda ca se poate sa nu-i mai revezi niciodata. Pur si simplu plangi. E o emotie care te usureaza si care te umple de dragoste.
Doamne cata fericire am simtit la revederea cu puiutele mele! Noaptea m-am culcat intr-un pat de copil :) Nu e o gluma. La noi sunt bunicii, fapt pentru care Mara si Sara si-au reorganizat temporar pozitiile de somn asa ca eu...m-am adaptat. Habar nu aveti ce odihnitor si lipsit de griji este un astfel de somn. Am visat ca zbor. Nu mai eram o fiinta umana, eram acorporala , un fel de sfera imensa de dragoste. Zburam peste munti si nori peste pamant si ape, exact asa cum vezi de la mare inaltime, din avion. Simteam din plin fericirea si senzatia racoroasa a zborului. In sufletul meu faceam parte cumva din doua taramuri, doua lumi, doua stari total diferite. Un taram nou, fara nici un nume, total necunoscut, puternic, frumos si plin de speranta.Ma facea sa simt ca pulsez ca o inima, zburam cu mare viteza si neastampar.Celalalt, un taram vechi, mare si bun, cunoscut si ocrotitor care ma facea sa ma simt in siguranta, luminoasa si curajoasa. Acest taram vechi facea parte din mine in zborul cel nou, imi dadea siguranta si confort si undeva, cumva parca strigam cu bucurie...Andreeeei!
Se spune ca nimic nu e intamplator.
Zbor...sunt atat de singura....Zbor la propriu, nu la figurat, sunt in prima calatorie singura, singura. Mi-e teama, am emotii dar stiu ca imi trebuie timpul asta cu mine pentru ca vreau sa ma descopar. Nu am avut vreme sa ma cunosc, sa ma imprietenesc cu mine, sa aflu cine sunt. Mereu am fost atenta la cei pe care ii iubesc. Am ars pentru visele si sperantele lor dar prea putin pentru ale mele si asta din dorinta de a-i vedea zambind. Mi-a fost bine pana acum dar iata ca de curand copilul meu interior si femeia din mine striga, isi cer drepturile. Nu mi-am acordat timp, nu am fost deloc blanda sau rabdatoare cu mine.Nu ma cunosc...Cine sunt eu in spatele cuvintelor, emotiilor? Zbor catre radacinile mele. Zbor catre Romania si simt ca ma voi intoarce de acolo "altcineva" :)
Viata o vad ca pe o calatorie si ca pe o scoala. Cred ca inainte sa ne intrupam ne-am ales sa invatam niste lectii. Se spune ca lectiile pe care nu le invatam apar din nou si din nou pana asimilam ceea ce avem, de invatat. Sincera sa fiu nici acum nu pricep prea bine mesajul exact al lectiei mele dar e clar ca e legat de iubire. Iubesc uneori cu o forta neomeneasca si pierd oamenii pe care ii iubesc cel mai mult. Pe mine nu prea ma iubesc.Traiesc profund durerea pe care mi-a transmis-o tatal meu facandu-ma sa intelg ca nu am fost un copil dorit. Care sa fie lectia mea? Sa invat sa iubesc detasat? Sa iert? Sa invat sa ma iubesc pe mine?Nu stiu, dar e prima data cand sunt hotarata sa ma vindec, cand sunt hotarata sa aflu cum sa trec examenul asta al vietii pentru ca nu mai vreau sa il pic iar si iar.
Timpul petrecut cu mine acasa nu a fost nici lung, nici scurt. Desi acasa e un mod ciudat de a numi Romania. Fizic nu mai apartin nici unui loc, simt ca acasa pentru mine e acolo unde e sufletul meu, iar sufletul meu e in mai multe locuri simultan :) Sunt o calatoare in lume si emotii. Saptamana trecuta a fost suficienta sa inteleg lucruri. Sa ma bucur de mangaierea oamenilor dragi, sa ma vad prin ochii lor si sa ma descopar alta decat credeam ca sunt. Am fost inconjurata de multa iubire, de prieteni, de imbratisari si sperante pentru care va multumesc. In acelasi timp am fost teribil de singura si am simtit cu adevarat pentru prima data ca singura fiinta care e langa noi pe tot parcursul vietii suntem noi insine.Cred ca a venit momentul sa imi acord mai multa atentie. In sfarsit a venit clipa in care mi-am dat seama ca trebuie sa fac pace cu mine, sa invat sa ma iubesc, sa ma accept asa cum sunt, sa imi cunosc unicul partener permanent prin viata asta.O sa imi fac si mie loc langa iubirea pentru ceilalti :)
http://paulie-svk.deviantart.com/art/I-can-fly-286937765
........................
M-am intorsc din Romania.Calatoria catre mine a fost grozava. Nu am mai stat sa astept nimic, mi-am luat din plin tot ce am putut din ceea ce am simtit ca am nevoie. Am fost ca un copil singur intr-o cofetarie plina cu bunatati. Am mancat toate prajiturile la care am putut ajunge. Ce nebunie de trairi...In realitate nu am fost sigura, ci inconjurata de oameni de la care am invatat sa ma privesc intr-un fel nou. Am constientizat ca cea mai mare bucurie a mea e sa ii vad pe ceilalti fericiti. Imi doresc sa impart totul, dulce si amar cu oamenii pe care ii iubesc. Impreuna suntem puternici si minunati, ne punem in valoare unii pe altii, stralucim...(Si cum am putea sa nu stralucim ca doar suntem praf de stele... asa-i, Georgi?)
Mi-am facut putina curatenie in ganduri, mi-am dat voie sa simt, sa iubesc curat, sa nu am asteptari, sa ma bucur si sa ma intristez cand ma despart de cei dragi. Am povestit cuiva ca nu imi mai e teama de despartiri. Mi-a fost candva, acum nu imi mai e. Nu mi-e frica sa pierd, deja am invatat ca tot ce mi se intampla, bun sau rau, inseamna un castig. Se intampla sa plang la despartire dar nu e vorba de teama ci de o emotie similara cu cea din copilarie. E ca atunci cand se termina vacanta la bunici si plangi desi nu te gandesti nici o secunda ca se poate sa nu-i mai revezi niciodata. Pur si simplu plangi. E o emotie care te usureaza si care te umple de dragoste.
Cand am decolat spre München mi-au dat lacrimile, dar nu de tristete. Am simtit asa o bucurie amestecata cu speranta. La casti ascultam melodia Believe. Niciodata pana acum nu am ascultata textul acestui cantec. In mod ciudat am avut senzatia ca refrenul spune "Do you believe in LOVE after love ?" In realitate textul este "Do you believe in LIFE after love ?" Nu mai conteaza. Acum cred in ambele variante desi nu am crezut pana de curand. Cred ca dragostea tuturor celor dragi m-a salvat. Uite-asa va multumesc eu din nou ca imi tineti sufletul in palma :)
E un nou inceput. Zbor impreuna cu viata. Primesc cu bucurie tot ce mi se ofera. Cred ca in sfarsit am scapat de cel mai mare demon care mi-a batuit ultimele luni-moartea. Am sa scriu despre asta in postarile urmatoare pentru ca voi, cei care vedeti in mine o femeie puternica, sa stiti adevarul. Nu sunt cum credeti voi, sunt doar luptatoare si am invatat de nevoie sa fiu curajoasa. Am descoperit de curand ca in adancul meu salasluieste o amazoana.
Inapoi la München am ajuns intr-adevar "altcineva". In aparenta o femeie mai inteleapta cu o saptamana. In realitate...un suflet mai tanar si mai neastamparat. Simt ca abia acum incep cu adevarat sa imi iau zborul catre restul vietii mele. Sper sa pot sa mi-o fac cea mai frumoasa si mai buna parte a vietii. Sunt plina de vise si de sperante.
E mereu cu mine. Nu mi-e frica de nimic. Nici sa traiesc, nici sa iubesc! Si zburam, zburam catre nou si ma simteam in siguranta.
M-am trezit zambind. Pot sa traiesc. Am inceput sa traiesc. Aripile ma sacaie soptindu-mi permanent ca pot din nou sa zbor. Am s-o fac de-acum mereu cu toata bucuria! Bun venit viata!
World's Largest Rope Swing
World's Largest Rope Swing
No comments:
Post a Comment