178 sau cea mai lunga calatorie

- Daiana, mergi spre casa?
Ma topeam de emotie cand auzem claritatea cu care baiatul asta superb imi pronunta numele...
- Merg, in ce parte o iei? Am raspuns privind trotuarul.
Speram sa avem drum comun dar as fi fost prea norocoasa, gandeam eu. Eram atat de timida incat nici nu aveam curajul sa il privesc. Eram atat de fericita sa stau langa el si desi nu ne vazusem decat de vreo trei ori pana atunci simteam ca o sa fie bine, nu imi era deloc teama desi eram putin bulversata. Intr-un timp atat de scurt auzisem numai ciudatenii despre el.
-Daiana, nu cred ca e ok pentru tine sa iesi cu Prundurel asta, lumea barfeste ca e cam golan, a facut niste tampenii cam mari prin liceu, ar fi pacat sa o patesti si sa suferi. -Asa imi spunea Alex Radvan, prieten de suflet si fost coleg de scoala.
-Am vazut ca umbli cu Andrei, nu ma cunosti dar stii, iti spun pentru binele tau, vezi ca asta e cam curvar, nu-i bine sa iesi cu asta, asculta ce-ti zic io!- Asa imi spusese o frumoasa necunoscuta pe care aveam sa aflu ulterior ca o chema Luminita.
-Daiana, ai innebunit, cred ca-ti cam place de Prundurel. Bai, ala nu-i de tine, e dubios rau, stiu multe tampenii despre el.- Doru imi facea curte si incerca sa ma protejeze cum stia el mai bine insa eu refuzam incapatanata sa ascult orice poveste. 
Imi placea baiatul si cu asta, basta! Parca nu auzeam nimic, nu ma interesau barfele ieftine, simteam ca el e omul meu si  vroiam sa ma conving singura.

Andrei  a gasit imediat un traseu  comun asa ca ne-am pomenit plecand impreuna de la facultate cu autobuzul 178. Stateam pe scaune unul langa altul. Nu indrazneam sa scot nici un cuvant de emotie, imi tineam mainile incrucisate in poala si imi framantam degetele.Asteptam un cuvant, ceva care sa imi dea curaj sa pot vorbi... Cu mana dreapta Andrei si-a tras maneca stanga a tricoului alb cu atata putere incat  si-a dezvelit pieptul, sfarcul stang. Am impietrit. Nu mai vazusem in viata mea un piercing in sfarc si nici nu auzisem ca ar exista asa ceva cu toate ca si eu aveam 5 gauri intr-o ureche. Era prin '95 daca imi amintesc bine.
-Iti place ? M-a intrebat razand de uimirea mea si scuturandu-si buclele.
-Mi l-am pus singur zilele trecute cu un ac gros.
Nici nu am putut sa raspund, clipeam doar foarte des, cuvintele mi se intepenisera in gat si in mintea mea nu gandeam decat: "Bai, asta e nebun, ce caut eu langa dementul asta? Ce caut eu aici?"  Am tacut si imi faceam planul cum sa sar din autobuz la prima statie si sa o iau la fuga, dar statia nu mai venea si tacerea s-a asezat intre noi apasatoare. Autobuzul a oprit in sfarsit dar nu am avut curajul sa trec pe langa Andrei si sa scap. Statia urmatoare, imi spuneam in gand...Cand eram mai adancita in planul meu de evadare Andrei a intrerupt iar tacerea:
- Auzi Daiana, tu  te-ai drogat vreodata?
Am raspuns rapid si contrariata de parca  ar fi trebuit sa se vada pe chipul meu ca sunt cumintenia pamantului, ca nu fumez, nu beau , nu ma droghez, nu...
-Auzi, da sange ai baut?
-Pooftim? Am intrebat uluita, crezand ca nu aud bine. Doamne, frumosul asta ma duce pe undeva si ma transeaza, trebuie sa scap repede de el, se vede ca oamenii astia nu m-au avertizat degeaba sa ma feresc.
Timpul parca se dilatase iar Andrei radea amuzat de panica mea. Nici nu mai stiu cum am ajuns acasa dar eram vie, nevatamata si groaznic de tulburata de ciudatul asta de care ma simteam irezistibil atrasa.
Ulterior, avea sa-mi spuna ca trecusem destul de bine testul de anduranta  si ca fusese foarte bucuros sa realizeze ca eram o fetita cuminte si linistita :) Nu stiu cum a perceput el calatoria cu autobuzul dar pentru mine a fost cel mai straniu si cel mai lung drum din viata mea. Eram atat de contrariata  si speriata...Mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg ca asta si urmarise: sa ma socheze si sa imi atraga atentia cu orice pret :) 

Copii nebuni si frumosi...aveam 20 de ani...